miercuri, 31 martie 2010

BNR coboara dobanda cheie la un minimum record

BNR a decis reducerea ratei dobanzii de politica monetara la nivelul de 6,5 la suta pe an de la 7,0 la suta, incepand cu data de 30 martie 2010, continuand relaxarea politicii monetare cu scopul de a incuraja reluarea creditarii. Economistii sustin ca era inevitabil ca banca centrala sa nu continue relaxarea politicii monetare.

Banca centrala a mai hotarat si gestionarea adecvata a lichiditatii din sistemul bancar, precum si mentinerea nivelului actual al ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor in lei si in valuta ale institutiilor de credit.

Nivelul ratelor RMO este, in acest moment, de 15% pentru pasivele in lei si de 25% pentru cele in valuta.

BNR va continua sa monitorizeze atent evolutiile interne si ale mediului economic global, astfel incat, prin adecvarea instrumentelor sale, sa asigure atingerea obiectivelor de stabilitate a preturilor si de stabilitate financiara, in contextul realizarii angajamentelor stabilite in acordurile cu Uniunea Europeana, Fondul Monetar International si alte institutii financiare internationale.

Cei mai multi economisti chestionati de Wall-Street au mizat pe o reducere a dobanzii de politica monetara de 0,5 puncte procentuale, de la 7% la 6,5%. Ei sustinand ca reluarea trendului dezinflationist va incuraja Banca Nationala sa scada dobanda cheie in sedinta de astazi.

"Prin reducerea dobanzilor si mentinerea unui nivel ridicat al lichiditatii in piata monetara, banca centrala incurajeaza reducerea dobanzilor la credite in scopul reluarii activitatii de creditare", a declarat pentru Wall-Street Florentina Manea, junior analyst in cadrul RBS Romania.

Economistii au fost siguri ca banca centrala nu va reduce nivelul ratei Rezervelor Minime Obligatorii (RMO) aplicate pasivelor bancilor in lei sau valuta, explicatia fiind ca, in prezent, este suficienta lichiditate in piata.

"Nivelul ratei rezervelor minime obligatorii nu cred va scadea, cel putin nu in acest moment pentru ca este lichiditate suficienta in piata. Rata RMO la pasivele in valuta s-ar putea sa mai scada pana la sfarsitul anului, dar nu acum", sustine Nicolae Chidesciuc, economistul sef al ING Bank Romania.

BNR a mai redus dobanda cu 0,5 puncte procentuale la sedinta din ianuarie si cu inca jumatate de punct la cea din februarie, aceasta fiind a treia reducere din acest an.

Sursa:wall-street.ro

Instanta a decis: Voicu intra in arest

Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis arestarea senatorului Catalin Voicu. Judecatorii au decis sa admita cererea DNA de arestare preventiva a lui Catalin Voicu pentru o perioada de 30 de zile, incepand cu data de 30 martie. Senatorul poate face recurs la decizie in termen de 24 de ore.

Senatorul Catalin Voicu a ajuns, marti seara, insotit de avocatul sau, Mihai Dinu, la arestul Politiei Capitalei, unde va fi incarcerat dupa ce Inalta Curte de Casatie si Justitiei a admis cererea procurorilor DNA de arestare preventiva pentru 30 de zile.

La intrarea pe poarta arestului Politiei Capitalei, senatorul a declarat: "Sunt pregatit sufleteste pentru tot ce e mai rau".

Catalin Vocu a parasit, in jurul orei 19.40, locuinta din Cotroceni, imbracat in trening, cu o sapca pe cap, ducand o geanta de voiaj in care si-a luat lucruri personale de stricta necesitate, "ca in armata", declarand ca pleaca in campanie.

■Voicu: "Nu ma simt vinovat cu nimic"

Inainte de a se urca in masina care urma sa-l duca la arest, Catalin Voicu le-a declarat jurnalistilor ca nu se simte vinovat de nimic, dar ca este "un om de onoare" si respecta decizia instantei. "Eu stiu exact ce am facut, nu ma simt cu nimic vinovat, nu am ce sa-mi imput, nu ma simt cu nimic responsabil. Probele de baza au fost intrerceptarile, care nici nu ar fi trebuit luate in discutie astazi. Nu a fost audiat niciun martor. Am povestit, am relatat, am raspuns la ce intrebari mi s-au pus", a declarat Catalin Voicu.

Cererea senatorului Catalin Voicu pentru reluarea votului de arestare a fost declarata inadmisibila de Biroul Permanent al Senatului. Membrii conducerii Senatului au sustinut ca toate procedurile in cazul Voicu au fost respectate, astfel ca nu se pune problema reluarii votului.

Cererea de arestare preventiva a lui Voicu a fost judecata de Despina Mihai.

■Optimist, dar degeaba

Senatorul Catalin Voicu a declarat marti dimineata ca merge cu "sufletul deschis" la ICCJ, deoarece nu are nimic de ascuns si este hotarat sa demonteze "inseilatura de chestiuni" din dosarul sau.

"Este clar ca deja vroiau sa fiu condamnat in media si de abia pe urma sa vada daca pot fi condamnat in instanta. Asta este o chestiune. Si mai tineti minte: un rechizitoriu, cu cat este foarte lung sau un dosar cu cat este mai
mare, cu atat este mai subtire - este un principiu de drept", le-a mai spus acesta jurnalistilor aflati in fata domiciliului sau.

■Voicu: "Sunt urmarit si la biserica"

Catalin Voicu a mai precizat faptul ca nu "spera nimic" de la Parlament. " Astept o decizie legala, inteleapta si fireasca, asa cum si dumneavoastra probabil ati astepta intr-o situatie identica cu a mea", a mai comentat el.

Senatorul a marturisit ca sta bine cu sanatatea, marturisind ca a fost la biserica, unde este de asemenea urmarit "Da, ma duc frecvent la biserica. Si, daca va spun ca am fost urmarit si la biserica, sunteti multumit?", a raspuns acestal, adaugand ca a fost urmarit "de vreo trei masini".

Sursa: 9am.ro

duminică, 28 martie 2010

Formula 1: Jenson Button a câştigat MP al Australiei

Campionul mondial Jenson Button s-a impus în Marele Premiu al Australiei. Pilotul de la McLaren a profitat de abandonul lui Vettel şi a mai şters din ruşinea de la Bahrain, când a terminat de-abia pe poziţia a şaptea.
Button a spart gheaţa şi în noul sezon de Formula 1. După o primă etapă modestă, finalizată cu un ruşinos loc şapte, campionul mondial al lui McLaren a făcut spectacol în Australia.

Al patrulea pe grila de start, Button s-a dovedit a fi extrem de inspirat în momentul în care a intrat la boxe si a schimbat pneurile de ploaie cu cele de uscat, înaintea celorlalţi piloţi. Această mutare şi abandonul lui Sebastian Vettel l-au dus în fruntea plutonului pe campionul en-titre, care nu a mai făcut niciun pas greşit până la finalul cursei.

Cu peste 12 secunde în spatele lui Button a ajuns Robert Kubica, de la Renault, iar poziţia a treia i-a revenit lui Massa. Brazilianul de la Ferrari urcă din nou pe podium, după ce la Bahrain s-a clasat pe locul doi.

Învingătorul din prima etapă, Fernando Alonso, a terminat pe locul patru, dar conduce în clasamentul general, Nico Rosberg a încheiat pe cinci, iar Hamilton a fost al şaselea.

Michael Schumacher nu s-a descurcat prea bine nici în Australia: după locul şase la Bahrain, veteranul lui Mercedes GP s-a clasat pe 10 pe circuitul de la Melbourne, ultima poziţie care asigură puncte.

Sursa: realitatea.net

Pepsi Commercial 2010



Sursa: youtube.com

Top cele mai mari profituri din banking pe timp de criza

Locul 4: Raiffeisen Bank - 76 mil. euro

Raiffeisen Bank Romania a inregistrat anul trecut un profit net de 74 milioane euro, in scadere cu 55% fata de anul 2008, cand banca afisa un castig de 165 milioane euro.

In 2008 banca afisa un profit net de 165 milioane euro, iar in 2007 castigul net era de 94 milioane euro.

"Cred ca este un rezultat destul de bun, desi in scadere, in contextul economic dificil de astazi. Rezultatul a fost afectat cel mai mult de cresterea provizioanelor, care aproape s-au dublat, dar am reusit sa compensam acest lucru printr-un management sanatos al costurilor si am realizat o reducere cu 7,4% a cheltuielilor", a declarat Steven van Groningen (foto), presedintele Raiffeisen Bank Romania.

Activele gestionate de Raiffeisen Bank Romania s-au majorat usor anul trecut, ajungand pana la 4,692 miliarde euro, in conditiile in care banca a externalizat credite in valoare de aproape 1,5 miliarde euro.

Locul 3: UniCredit Tiriac Bank - 78 mil. euro

UniCredit Tiriac Bank a inregistrat un profit net de 78 milioane euro in 2009, in scadere cu 8% fata de castigul obtinut in 2008, conform standardelor internationale de contabilitate (IFRS), in conditiile in care provizioanele nete au sporit cu 84%, de la 140 milioane lei la 257 milioane lei.

"Anul trecut cele mai multe credite pe care le-am acordat intreprinderilor mici si mijlocii au fost pentru capital de lucru, iar aceasta tendinta cred ca se va mentine si in 2010. Cererea pentru credite de investitii nu o sa apara, cel putin nu in prima parte a acestui an. 2010 va fi un an inca dificil pentru sectorul IMM", a declarat Rasvan Radu (foto), CEO si presedinte executiv al UniCredit Tiriac Bank.

Portofoliul de credite al UniCredit Tiriac Bank a scazut cu 2% in 2009, pe fondul cererii scazute, coborand la 12,1 miliarde lei, in timp ce depozitele atrase de banca au crescut in 2009 cu 23%, pana la 10,7 miliarde lei.


Locul 2: BCR - 206,3 mil. euro

BCR, cea mai mare banca de pe piata locala, a obtinut anul trecut un profit net consolidat de 206,3 milioane euro, in scadere cu 57,1% fata de 2008, pe fondul cresterii puternice a costurilor cu provizioanele.

“In 2009 am muncit bine si am crescut profitul operational cu 32%. Din cauza provizioanelor mai mari actionarii nostri nu au beneficiat de aceeasi imbunatatire a rezultatelor, ca urmare a conditiilor extrem de dificile de pe piata. Pozitia noastra puternica pe piata, sustinuta de modelul nostru echilibrat de business, de lichiditatea buna, de politica de creditare sanatoasa, de baza larga de clienti si de banca noastra mama Erste Group, ne permite sa ii ajutam in continuare pe clientii nostri chiar si in conditiile economice dificile din perioada urmatoare”, a declarat Dominic Bruynseels (foto), presedintele executiv al BCR.

Portofoliul de credite acordate de BCR clientilor a crescut cu doar 3,3%, in 2009, la 46,53 miliarde lei, banca mentinand o structura echilibrata pe segmente de clienti si industrii. Insa, creditele neperformante reprezentau, la finalul lui 2009, 13,1% din totalul portofoliului de credite pe care BCR il gestioneaza. Potrivit bancherilor de la BCR, in 2009, creditele neperformante au crescut in special pe segmentul creditelor de retail.


Locul 1: BRD - 230,8 mil. euro

BRD - Groupe Societe Generale a incheiat anul 2009 cu un profit net de 230,8 milioane euro, calculat in standardele internationale de contabilitate. BRD a reusit in 2009 sa realizeze cel mai mare profit din sistemul bancar, insa se claseaza pe locul 2 in topul bancilor dupa valoarea activelor gestionate, primul loc fiind ocupat de BCR.

"2009 a fost anul unui examen dificil, marcat de incertitudini referitoare la evolutiile macroeconomice. In 2009, bancile au fost supuse unor presiuni multiple legate de cresterea costurilor riscurilor si mai ales de asigurarea rentabilitatii operatiunilor in conditiile unei cereri extrem de reduse pentru produse si servicii bancare", a declarat Guy Poupet (foto), presedintele BRD.

BRD a oprit anul trecut extinderea retelei, care a stagnat la 930 de unitati - a doua ca marime din Romania, dupa cea a CEC Bank - si a redus personalul la nivel de grup cu 3,8% (363 salariati), de la 9.443, la finalul lui 2008, la 9.080.

Sursa: wall-street.ro

marți, 2 martie 2010

Dacia Duster a fost lansată la Salonul Auto de la Geneva

Noul SUV Dacia Duster este aşteptat de toţi cei care îşi doresc o maşină ieftină, cu tracţiune 4X4. REALITATEA.NET vă prezintă informaţii calde de la Geneva, unde Dacia Duster a fost lansată în această după masă.



"Acum doi ani avea loc tot aici, la Geneva, lansarea Sandero. Astăzi avem un nou eveniment major: prezentăm Dacia Duster, singurul 4x4 la preţul unei maşini de oraş. Duster este al şasele model al Dacia. Să ne amintm că atunci când Renault a preluat marca Dacia, acum zece ani, a făcut-o pentru a prezenta o gamă largă de autovehicule, care să se vândă pe plan internaţional, pentru a face din Dacia o adevărată marcă ", a declarat Beatrice Foucher, director de produs Dacia în cadrul conferinţei de lansare.

Foucher a arătat că rezultatul strategiei Renault este reflectat în cei şase ani de creştere impetuoasă care a urmat, începând din 2004: peste 311.000 de unităţi vândute în 2009 şi peste 1.250.000 de maşini vândute de la lansarea Logan, în 2004.

"O anchetă recentă publicată în revista franceză Que choisir, în ianuarie 2010, plasa Dacia pe locul trei în clasamentul celor mai fiabile mărci. Dacia reprezintă o achiziţie inteligentă pentru cei care vor să aibă o maşină care corespunde exact nevoilor lor, fără excese şi fără nimic superfluu (...) Calitatea Dacia se traduce şi prin costurile de întreţinere foarte reduse", a mai spus Foucher.

Duster degajă robusteţe, datorită bărilor de protecţie ample, are garda la sol supraînălţată şi roţi mari, care îi permit să meargă pe orice traseu. Se descurcă la fel de bine în offroad ca şi în zona urbană.

"Duster este un 4x4 veritabil. Este practic, încăpător, accesibil ca preţ, partener de încredere în toate drumurile. Unghiul de atac este de 30 de grade, iar cel de degajare de 36 de grade, garda la sol de 210 milimetri, cutia de viteze are şase trepte şi o primă viteză foarte scurtă. Are o masă de 1160 de kg în versiunea 4x2 şi de 1250 de kg în versiunea 4x4. Duster este un adevărat model Dacia, un model fiabil. Maşina va fi disponsibilă cu o garanţie de 3 ani, sau 100.000 de km. Este un vehicol economic şi prietenos cu mediul. Nu are nicio concurenţă în ceea ce priveşte raportul preţ-calitate ", a mai spus directorul de produs.

Dacia Duster emite doar 135 de grame co2 pe km, pentru versiunea 4x2 şi 145 grame de Co2 pe km, pentru 4x4.
Va fi comercializat în România începând din această primăvară.
Cu un preţ de pornire de doar 10.500 de euro, anunţat oficial în această dimineaţă, Duster este mult mai ieftin decât orice concurent direct.

De asemenea, Dacia a anunţat că modelul Duster va avea un consum mic de carburant şi emisii reduse de noxe. Site-ul oficial al Salonului Auto de la Geneva defineşte modelul Duster ca "un SUV simplu dar nu simplist, economic şi ieftin".

Sursa: realitatea.net

Un oras scufundat intentionat a revenit la suprafata



Orasul Patosi din Venezuela a fost scufundat acum 25 de ani, dar natura l-a adus inapoi la suprafata in urma secetei.

Potosi a fost scufundat intentionat de autoritati in 1985 pentru a face loc unui rezervor de apa. Dupa mai bine de doua decenii, ruinele lui au iesit la suprafata din cauza secetei devastatoare din ultimele luni, potrivit Realitatea.net.

Astfel, de sub ape, au aparut ramasitele satului: biserica, mormintele, ruinele fostelor case si semnele vechii piete centrale.

Sursa: 9am.ro

Un vierme de 10 cm a fost scos din ochiul unui barbat


Medicii de la Spitalul de Oftalmologie din Capitala au scos duminica din ochiul unui barbat un vierme de 10 centimetri, un caz inedit in istoria acestui spital si care socheaza lumea medicala.

Pacientul a ajuns duminica la spital cu ochiul drept umflat si se plangea de dureri foarte mari. Barbatului i s-a facut anestezie locala, iar interventia chirurgicala a durat doar cateva minute, relateaza Realitatea TV, citata de NewsIn.

"Am putut observa ceea ce este foarte rar si nu am mai vazut asa ceva, ca un fir de ata, mai gros, care producea ca o umflatura sub conjunctiva", a relatat Monica Pop, directorul Spitalului de Oftalmologie.

Viermele scos din ochiul barbatului este un parazit transmis de tantari, Dirofilaria, a explicat aceasta.

Dirofilaria este un parazit transmis prin intepatura de tantar, numit si "viermele inimii", care in mod obisnuit afecteaza animalele, in special cainii. Parazitul se transmite si oamenilor, in cazuri foarte rare, si poate atinge 30 de centimetri in lungime.

Conform Monicai Pop, se pare ca pacientul a fost muscat de un tantar in urma cu mai multe luni. "Bolnavul s-a prezentat cu un sindrom inflamator. Sub conjunctivita se vedea ca o ata rasucita. Parazitul se gasea in toata aceasta zona, erau si niste hemoragii sub el. Riscurile pentru pacient puteau fi dintre cele mai rele, avea un sindrom inflamator foarte grav, care putea provoca decesul", a declarat medicul.

Pentru confirmare, parazitul de 10 centimetri lungime va fi trimis in Ungaria si in Italia.

Potrivit specialistilor, pana acum zece ani nu au mai fost cazuri similare in Romania, iar de atunci au fost descoperite aproximativ cinci cazuri, pe frunte sau sub axila.

"Va trebui sa unim aceste cazuri si sa cerem sa se ia masuri la nivel national. Cinci-sase cazuri nu sunt multe, dar se pot inmulti. Ar fi bine sa fie luate masuri ca tantarii sa fie in numar cat mai mic", a adaugat Monica Pop.

Pacientul va fi externat in momentul in care medicii vor sti cu siguranta ca nu mai exista niciun pericol, desi starea pacientului s-a imbunatatit.

Sursa: 9am.ro

Manea si-a dat demisia de la Rapid


Din cauza dezamagirii provocate de prestatia echipei, cat si a huiduielilor suporterilor, Nicolae Manea a demisionat din functia de antrenor al Rapidului.

Faptul ca Rapid a pierdut in etapa 18 la Iasi si a remizat pe teren propriu cu Unirea Urziceni au fost motive suficiente pentru ca Manea sa ia acesta decizie, relateaza sport.ro.

"Le inteleg mahnirea fanilor. Au cantat tot meciul si este posibil sa le fac pe plac. Sincer, ma gandesc sa renunt. Poate s-ar crea astfel un soc la echipa si baietii isi vor reveni. Voi vorbi mai intai cu domnul Copos", a declarat antrenorul dupa meciul cu Unirea.

Conform Cancan, Manea a luat aceasta hotarare inca dinaintea partidei cu Unirea si urmeaza sa ocupe o alta functie in cadrul clubului.

Sursa: 9am.ro

Ultimele stiri ZF

Ultimele stiri Mediafax

Ultimele stiri Hotnews

Ultimele stiri Conso

Ultimele stiri Fonduri Europene

Victor Ciutacu - Vorbe Grele

finantare credite bancare